MedicalNET  LOGIN   Register
 
"Oamenii ne dau uneori vise dar viata le spulbera." - H.P.Bengescu
Ajutor
Login
Username:

Password:


Lost Password?

Register now!
Cauta
Meniu
Utilizatori conectati
9 user(s) are online (1 user(s) are browsing Stiri)

Members: 0
Guests: 9

more...
New Members
abobeka 2020/7/8
epiratyl 2020/7/8
Nannikka 2020/4/27
ypajahud 2019/12/4
isydo 2019/12/4
Amadeusz 2019/2/16
owepibyp 2018/1/14
odujedonu 2017/8/31
ekysycaw 2017/8/31
ojevasu 2017/8/20

Posted by admin on 2005/1/18 15:05:01 (1342 reads)

Incepand din aceasta primavara va fi infiintat un nou tip de unitate sanitara – centrul de sanatate multifunctional.

Read More... | 1704 bytes more | Comments?

Posted by admin on 2005/1/7 11:13:32 (1465 reads)

Luna trecutã au apãrut primele avertismente în legãturã cu doi inhibitori COX 2 (ciclo-oxigenaza-2) datoritã observatiei conform cãreia acestia pot creste riscul aparitiei evenimentelor cardio-vasculare, inclusiv infarctul de miocard si accidentul vascular cerebral. Celecoxib (Celebrex) creste de 2,5 - 3,4 ori riscul aparitiei afectiunilor cardiovasculare, efecte observate în timpul tratamentului preventiv al neoplasmului de colon. De asemenea, si un alt inhibitor COX 2 - Valdecoxib (Bextra) are aceleasi efecte. In Marea Britanie s-a decis cã, la pacientii cu cardiopatie ischemicã si afectiuni cerebrovasculare care urmeazã tratament cu orice inhibitor COX 2, trebuie prescris un tratament alternativ (non-COX 2 selectiv) cât mai curând posibil


Posted by admin on 2005/1/7 11:13:04 (1402 reads)

In 2005 va continua protocolul încheiat de Casa Nationalã de Asigurãri de Sãnãtate cu Compania americanã Genzyme, început din luna august 2004. Protocolul constã în asigurarea accesului pacientilor cu boalã Gaucher la un tratament eficace, în conformitate cu ghidurile terapeutice internationale. Bolnavii sunt în evidenta Centrului de Boli Genetice din Cluj-Napoca, singurul din România unde se poate stabili atât diagnosticul cât si gradul de evolutie. In prezent beneficiazã de tratament 15 pacienti, costurile fiind suportate prin programul ECAP (European Cerezyme Access Program), alti patru pacienti au tratamentul suportat integral de CNAS. La sfârsitul anului 2005, numãrul acestora va ajunge la 11, fiind asigurat tratamentul a 23 pacienti cu forme grave din cei 36 aflati în evidenta Centrului de Boli Genetice din Cluj-Napoca.


Posted by admin on 2005/1/7 11:10:58 (1408 reads)

"Sanatatea nu se cumpara, se merita. Oricine isi poate conserva si ameliora capitalul de sanatate printr-o alimentatie echilibrata, exercitiu fizic si gandire pozitiva. Aceste metode traditionale se pot completa cu reflexoterapia, o tehnica noua, care are drept scop reechilibrarea energiei vitale a organismului." (Madeleine Turgeon)

Fie ca aveti o problema de sanatate, acuta sau cronica, fie ca doriti doar o modalitate de a va relaxa si de a va imbunatati starea de sanatate, reflexoterapia poate fi raspunsul la intrebarea dumneavoastra.

Reflexoterapia are radacini orientale, fiind practicata in China, dar si in Egiptul Antic si de catre triburile de africani, de peste 4000 de ani. In prezent, este folosita cu rezultate foarte bune in toata Europa Occidentala si America de Nord.

Reflexoterapia are rol profilactic, mentinand sanatatea celor care o intrebuinteaza periodic, dar si curativ, ducand la ameliorarea si vindecarea multor afectiuni, fara a fi nevoie de medicamente. De asemenea, poate fi folosita si in scop diagnostic. Oricine poate apela la reflexoterapie daca intentioneaza sa-si ajute propriul corp sa se mentina intr-o stare de echilibru.

Cum actioneaza reflexoterapia?

Exista mai multe teorii care incearca sa explice mecanismele prin care functioneaza acest tip de masaj. Le vom enumera pe cele mai cunoscute, incercand astfel sa explicam cum actioneaza reflexoterapia asupra corpului nostru.

Stimularea nervoasa

Este o teorie foarte plauzibila. Intre terminatiile nervoase si locul unde se inregistreaza disfunctia pare sa existe o relatie exacta si clara. Presiunea exercitata pe zona reflexa transmite mesaje de natura nervoasa catre creier, ordonandu-i sa rezolve problema prin mobilizarea tuturor resurselor disponibile.

Zonele reflexe care trebuie masate cu predilectie sunt cele dureroase, durerea fiind o indicatie ca organele aflate in legatura cu aceste puncte se afla in dificultate.

Chiar daca zonele reflexe sunt raspandite pe tot corpul, majoritatea acestora sunt localizate la extremitati, mai ales la nivelul picioarelor. De aceea masajul este foarte eficient daca se insista pe aceste zone bogate in terminatii nervoase.

Dislocarea cristalelor

Este o teorie indragita de pionierii reflexoterapiei. Cand sistemul muscular este slabit, muschii membrelor inferioare isi pierd tonusul; cei 26 de muschi ai fiecarui picior se deplaseaza, exercitand o presiune mare asupra unor terminatii nervoase. In acest moment, transmiterea nervoasa si circulatia sanguina la nivelul piciorului sunt incetinite.

Congestia care se instaleaza favorizeaza formarea unor cristale, compuse din sarurile minerale rezultate din disolutia sau din deseurile toxice. Prin greutatea lor, aceste cristale sunt atrase spre extremitati (picioare, maini), asa cum firele de nisip se depun pe fundul vasului in care se fierbe apa.

Masajul mobilizeaza aceste cristale si permite circulatiei sanguine si impulsurilor nervoase sa actioneze din nou cu eficacitate. Reluarea circulatiei determina raspandirea cristalelor in tot corpul, ele urmand sa fie eliminate pe cale naturala.

Maseurii si reflexoterapeutii identifica deseori prezenta acestor cristale la nivelul pielii. Prin masarea picioarelor, aceste cristale, care au aspectul si structura grauntelor de sare din solnita, se dizolva si dispar, fiind eliminate din corp.

Prezenta acestor cristale este evidenta. Existenta lor explica eficacitatea reflexoterapiei, dar nu reprezinta singura explicatie in acest sens.

Eliberarea hormonilor din creier

Creierul mentine echilibrul endocrin prin secretia de substante simple (peptide), care actioneaza asupra glandei hipofize si asupra celulelor-tinta din tesuturi si glandele endocrine.

Printre cei mai importanti hormoni se numara si endorfinele. Forme de morfina naturala produse de anumite zone din creier, endorfinele par sa fie cea mai eficienta arma in lupta organismului pentru mentinerea homeostaziei, adica a echilibrului intern.

Considerate a fi de 200 de ori mai puternice decat morfina, endorfinele sunt, prin intermediul reflexoterapiei, la indemana dumneavoastra. Este suficienta masarea zonelor reflexe dureroase pana in momentul in care creierul va elibera cantitatea necesara de endorfine. Nu va temeti: creierul stie exact ce doza de hormoni sa elibereze si nu veti deveni dependenti de aceasta substanta!

Stimularea sistemului limfatic

Vasele de sange si capilarele limfatice transporta atat substantele nutritive catre celule, dar si deseurile toxice, in sens invers, pentru a fi eliminate din corp. Pe traiectul vaselor limfatice se gasesc ganglionii limfatici, unde iau nastere limfocitele cu rol in apararea anti-infectioasa. In mod normal, circulatia limfatica este foarte lenta, dar prin masarea anumitor zone ea poate fi accelerata, ceea ce contribuie la mentinerea echilibrului biochimic.

Stimularea sistemului circulator

Sangele circula prin corp cu o viteza mare. In marea circulatie (inima - tesuturi), sangele face 3 circuite complete intr-un minut. Astfel se asigura transportul oxigenului si al substantelor nutritive catre tesuturi, dar si eliminarea eficienta a dioxidului de carbon si a altor metaboliti toxici. O circulatie incetinita favorizeaza acumularea subtantelor indezirabile in tesuturi. Prin reflexoterapie, circulatia este stimulata suficient de mult pentru a asigura o dezintoxicare eficienta a corpului.

Potentialul electric anormal

S-a observat de multa vreme ca diferenta de potential electric intre anumite parti ale corpului semnaleaza o disfunctie prezenta in alta zona. In prezent, oamenii de stiinta au demonstrat, cu ajutorul unor instrumente extrem de complexe, ca acest fapt este cat se poate de adevarat.

Se pare ca organele sunt acumulatori de energie, iar zonele reflexe pot fi comparate cu niste intrerupatoare. Se poate vorbi de sanatate atunci cand exista un echilibru de energie intre diferite organe. Intr-o stare de dezechilibru, energia (curentul) nu circula cum trebuie si nu ajunge unde trebuie. Pentru a reface echilibrul, trebuie sa actionam asupra "intrerupatoarelor".

Corpul nostru functioneaza ca o baterie prin transferul ionic dinspre partea sanatoasa catre partea afectata, energia fiind directionata spre zona cu probleme. Masarea zonelor reflexe ajuta la restabilirea echilibrului energetic (electric) intre partile componente ale organismului. Unde este un deficit, va fi redirectionata o cantitate corespunzatoare de energie; unde este un surplus, va fi drenat excesul.

Influenta psihologica

Reflexoterapia are beneficii deosebite pentru oameni. Increderea in virtutile acestei terapii aduce o destindere binevenita pentru masajul zonelor reflexe si aparitia mai rapida a rezultatelor. Dar si cei neincrezatori se vor bucura de o ameliorare a sanatatii.

Sa nu uitam ca majoritatea problemelor au origine sau cel putin o componenta psihica. Marele specialist Hans Selye, cunoscut pentru studiile sale in domeniul stresului, spunea ca 60-80% din tulburarile psihice au originea in mintea noastra.

Consecutiv, destinderea, relaxarea sau gandirea pozitiva au un rol important in redobandirea sanatatii. Intr-o stare de relaxare ne putem conecta mai eficient la subconstientul nostru, care are intotdeauna solutii pentru problemele cu care ne confruntam. Reflexoterapia ne poate ajuta sa intram intr-o astfel de stare in mod natural si sa descoperim cheia care ne va deschide poarta catre sanatate.

Practica a demostrat ca tulburarile functionale se pot ameliora prin reflexoterapie in proportie de 85-90%, iar cele organice, in peste 60% din cazuri. Rezultate foarte bune se obtin in afectiuni gastro-intestinale, hepato-biliare, renale, reumatice, cardio-vasculare, osteo-articulare, endocrine, oftalmologice, ORL, deficite imunitare, tulburari de menstruatie sau de menopauza, frigiditate, impotenta etc.

Reflexoterapia face parte, fara indoiala, din ansamblul mijloacelor la care putem apela cu incredere pentru a redobandi starea de sanatate. Nu trebuie insa sa uitam de respectarea masurilor de bun simt: alimentatia echilibrata, exercitiul fizic in aer liber, somnul, respiratia profunda, ingerarea unor cantitati mari de apa, igiena, baile de soare, gandirea pozitiva.


de Dr. Monica Mihalcea

Centrul de sanatate Bonsai Med
Bd. Dimitrie Cantemir nr. 8, bl. 3B, sc. C, ap. 73
Tel: 336.25.07.
Ibd gel Romania


Posted by admin on 2005/1/7 11:09:33 (1374 reads)

O data cu venirea iernii, amatorii sporturilor specifice acestui anotimp iau cu asalt statiunile montane. Cele mai populare sporturi ar fi schiul alpin, saniusul, snowboard-ul, bobul, patinajul si sariturile cu schiuri. Desi extrem de atractive, sunt sporturi care pot deveni periculoase in lipsa luarii unor masuri minime de protectie, asa ca... mare atentie!

In primul rand, pentru a practica aceste sporturi, trebuie sa fim intr-o stare de sanatate optima, sa purtam un echipament corespunzator si de buna calitate (casca, manusi, aparatori), iar inainte de start sa se efectueze o scurta incalzire.

Persoanele ce practica aceste sporturi in mod constant trebuie sa aiba niste calitati psihomotrice necesare: simt al echilibrului, viteza de reactie si de executie, memorie vizuala, aprecierea corecta a distantelor, stabilitate psihica si emotionala.

Patologia specifica consta in traumatismele osteo-articulare (contuzii, entorse, luxatii, fracturi), miozitele si degeraturile. O categorie aparte o reprezinta traumatismele cranio-cerebrale si vertebro-medulare, uneori cu pronostic rezervat.

Ca frecventa a localizarii accidentelor, citam, in ordine: membrele inferioare (51-52%), capul si/sau fata (33-34%), membrele superioare (14-15%). In cazul schiului, patologia cea mai frecventa se adreseaza genunchilor: contuzii, intinderi si rupturi ligamentare, rupturi de menisc.

Ce facem in cazul unor accidente?

O atentie deosebita trebuie acordata primului ajutor in teren, o manevra gresita putand lesne transforma un traumatism minor intr-unul major.

In cazul contuziilor, putem practica aplicarea pungii cu gheata, local, si administrarea de analgezice si antiinflamatoare.

In cazul entorselor sau al luxatiilor, se practica imobilizarea cu fasa elastica, aplicarea de gheata, administrarea de analgezice si antiinflamatoare, transportul la spital pentru radiografie si consult ortopedic.

Daca avem de-a face cu o fractura inchisa sau deschisa, un lucru nu trebuie facut: incercarea de a reduce fractura prin tractiune. Primul ajutor consta in imobilizarea fracturii cu doua atele suficient de lungi pentru a cuprinde articulatia supra si subjacenta fracturii; apoi se administreaza analgezice mai puternice (Piafen, Tramadol).

Daca fractura este externa si insotita de hemoragie externa, se aplica in primul rand hemostaza cu garoul (sau o improvizatie), astfel:

• daca sangele este rosu inchis, se va aplica garoul sub locul fracturat;
• daca sangele este rosu aprins si tasneste, se va aplica garoul deasupra locului fracturat.

Transportul la spital pentru tratament ortopedic incheie sarcina salvatorilor...

Iarna este un anotimp pe cat de frumos pe atat de periculos pentru cei care practica in mod inconstient si imprudent anumite sporturi specifice. Asadar, fiti prudenti si totul va fi in regula!


de Dr. Adrian Elisei
Medic specialist M.G.
Competenta medicina sportiva
Sursa: Eva.ro


(1) 2 »



Copyright 2004-2005@Medical.net Team. All rights reserverd